„Nimeni nu poate dicta Poloniei ce are de făcut”- susţine răspicat preşedintele polonez
„Acesta este un acord care ne va ajuta să răspundem noilor ameninţări ale secolului al XXI-lea”, declara, ieri, triumfător, secretarul de stat american Condoleezza Rice cu ocazia parafării unei înţelegeri cu partea poloneză, prin care scutul american împotriva rachetelor balistice s-a înfipt bine în Europa.Ceremonia de ieri, de la Varşovia, nu a reuşit însă să fie decât o confirmare a prezenţei americane în „coasta” Moscovei - după cum susţine Kremnlinul (în ciuda negării vehemente a Washingtonului) şi un moment de glorie pentru Polonia.
Mai sigură, mai puternică..., mai expusăPolonia a dovedit, mai întâi, statelor-colege din Uniunea Europeană că este o ţară puternică, cu un mare potenţial geostrategic şi, mai nou, militar, fapt ce ar putea cântări destul de mult în poziţiile pe care liderii de la Varşovia le vor afişa de acum încolo faţă de proiectele europene.
În al doilea rând, oficialii polonezi au sfidat Moscova, care acum o jumătate de an a refuzat să renunţe la proiectul cu Berlinul privind privind construirea gazoductului Nord Stream (pe sub Marea Baltică), în favoarea unui gazoduct cu statele baltice şi Varşovia.
Totuşi, Polonia rămâne dependentă în proporţie de 70% de gazele din import, în principal din Rusia, dar temerile pentru securitatea sa energetică parcă pălesc în faţa acelora privind securitatea sa în general, mai ales după episodul Georgia.
„Această violenţă faţă de Georgia, bombardarea Georgiei, devastarea Georgiei nu numai la nivel militar, ci şi la nivelul infrastructurii civile, a arătat o faţă a Rusiei care am sperat, cu fermitate, că aparţine trecutului”, explica, recent, şeful diplomaţiei de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, schimbarea de atitudine a Poloniei faţă de Moscova (pe care premierul Donald Tusk a „curtat-o” intens la începutul mandatului).
Articolul 5, reenergizat cu o cooperare bilaterală
Protestele Rusiei, care au succedat anunţul polono-american cu privire la semnarea acordului, au reuşit, ieri, să aducă Varşoviei un mare avantaj. În documentul semnat de d-na Rice şi de ministrul polonez de externe se stabileşte clar că SUA vor putea instala în Polonia, din 2012, zece rachete interceptoare capabile să distrugă în zbor eventuale rachete balistice cu rază lungă de acţiune - interceptoarele urmând să fie cuplate cu un sistem radar ce va fi amplasat în Cehia. Dar cea mai importantă prevedere din acest acord este aşa-numita declaraţie de cooperare strategică, ce consolidează articolul 5 al Tratatului NATO.
Articolul 5 prevede că orice atac armat împotriva unuia dintre semnatarii Tratatului va fi considerat drept un atac îndreptat împotriva tuturor semnatarilor. Prin această declaraţie, americanii dublează garanţiile de securitate pentru Varşovia şi se „angajează să protejeze securitatea Poloniei şi a tuturor elementelor americane instalate pe teritoriul polonez”, potrivit premierului Donald Tusk, citat de AFP. De altfel, după cum a anunţat, ieri, Departamentul american de Stat, americanii îşi îndeplinesc prima parte din obligaţiile asumate: vor instala începând de anul viitor un sistem antiaerian Patriot (sistem sol-aer de apărare aeriană de altitudine medie şi lungă).
Secretarul de stat american a ţinut însă să calmeze din nou temerile Moscovei insistând că acest „sistem defensiv nu este îndreptat împotriva nimănui”. Nu la fel de diplomatic a fost însă preşedintele Lech Kaczynski: „Nimeni nu poate dicta Poloniei ce trebuie să facă”, a spus liderul cu numai o zi înainte de parafarea acordului, ignorând iritarea ruşilor.
Sursa Gandul









