Dupa crearea primei retele de calculatoare au aparut mult mai multe dileme decat se asteptau specialistii in domeniu: ce urma sa se intample daca existau mai multe retele, cum s-ar fi interconectat acestea intre ele si cum sa aduca un calculator de cateva tone in casele oamenilor. A fost nevoie de aproximativ 15 ani ca toate aceste intrebari sa-si gaseasca un raspuns.
In Los Angeles calculatorul era cuplat la un IMP, la institutul de cercetare din Standford un alt calculator era legat la un alt IMP. Cele doua "noduri" erau legate intre ele printr-o conexiune de mare viteza. La 22.30 in acea zi a plecat primul mesaj de la Los Angeles catre Standford. In urmatoarele luni s-a definitivat prima reatea de calculatoare, prin adaugarea universitatilor din Santa Barbara si Utah. Echipa condusa de cercetatorii J.C.R. Licklider, Leonard Kleinrock, Robert Taylor si Robert Kahn reusise intr-un timp relativ scurt sa gaseasca o noua retea de comunicare. Insa greul abia acum incepea si trebuiau atrasi noi specialisti catre acest domeniu al comunicatiilor.
Nasterea lui "a rond"
Timp de un an si jumatate dupa noua descoperire, specialistii de la ARPA au lucrat pentru dezvoltarea de aplicatii si pentru a comunica intre ei prin noua lor retea. Dar acest lucru nu era tocmai de ajuns. "Pentru noi era o joaca. Eram fascinati, aveam planuri pentru dezvoltarea sistemului, dar am fost prinsi in valtoarea descoperirii", isi aminteste Robert Kahn. Cert este ca trebuiau create interfete pentru utilizatorii de rand, protocoale de transmitere a datelor si, evident, sisteme de operare si o metoda de a identifica fiecare utilizator in parte. Pana la crearea retelei Arpanet, fisierele trimise de la un calculator la altul puteau fi vizualizate de oricine avea acces la calculatorul unde se primeau datele. Specialistii de la ARPA s-au gandit ca, daca vor dezvolta sistemul si daca retelele vor creste, oamenii vor dori sa primesca documente in "locuri" specifice din memoria calculatorului si, eventual, accesul la acestea sa fie garantat de o parola, pentru a asigura intimitatea fiecaruia.
"Trebuia sa ne gandim la o modalitate ca, atunci cand trimiteam un anume fisier, el sa ajunga intr-un anumit loc din calculator, de unde sa fie accesat de persoana careia ii era adresat", povesteste Vinton Cerf, fost membru al echipei de la ARPA, actual sef executiv la Google. In timpul unei discutii cu un alt specialist in calculatoare, Cerf a realizat ca este nevoie de un semn specific care sa desparta numele persoanei careia ii este adresat documentul de numele computerului unde acesta va fi plasat. "Amicul meu s-a uitat pe o tastatura in cautarea unui simbol care nu era inca folosit si a propus "@". A fost o descoperire formidabila", a spus Cerf.
Legea lui Metcalfe
In 1969, cand s-au realizat primele transmisiuni in retea, Robert Metcalfe lucra la M.I.T. (n.a. – Massachusetts Institute of Technology) si trebuia sa se ocupe de intretinerea computerelor de acolo. In seara aceea din octombrie, Matcalfe si-a dat dat seama ca are in fata tehnologia viitorului. "I-am sunat pe cei de la Los Angeles si le-am spus ca avem nevoie de mai multe retele, ca sa crestem valoarea celei existente", isi aminteste specialistul. Cateva zile dupa, imaginandu-si o retea cu mai multe retele Metcalfe a emis si o teorie proprie, care pana in ziua de azi s-a confirmat: daca numarul de utilizatori ai unei retele creste, valoarea retelei creste exponential.
Era nevoie de un protocol
Metcalfe a apreciat foarte bine ce urma sa se intample: tot mai multe institute urmau sa dezvolte retele pe baza modelului pus la dispozitie de ARPA, dar, in acelasi timp, si altii urmau sa dezvolte retele proprii, ceea ce crestea competitia. "Devenise important sa cream un protocol in asa fel incat toti cei conectati la o anumita retea sa poata comunica cu cei aflati intr-o alta", explica Larry Roberts. Impreuna cu Khan si Cerf, acesta a demonstrat ca mai multe retele care folosesc protocoale diferite in interior pot folosi unul singur pentru a comunica cu exteriorul. "Era o retea gigant si Transmission Control Protocol (TCP) era standardul care unea toate componentele intre ele".
Nu s-au calculat costurile
Se mai facuse un pas in punerea la punct a unei retele de calculatoare, dar nimeni nu luase in calcul si costurile. "In acele vremuri de inceput ale informaticii existau calculatoarele acelea imense, care ocupau camere de zeci de metri patrati. Evident, ele costau cateva milioane bune fiecare. si, de regula, era cate unul pentru fiecare oras important", povesteste Metcalfe. Cei de la ARPA doreau acum ca descoperirea lor sa ajunga in casele oamenilor, la fel cum ajunsese telefonul, radioul si televizorul, dar era practic imposibil, din cauza spatiului din locuinte. "Aveam nevoie de computere personale".
Apple versus IBM
In 1974, Steve Jobs absolvise colegiul Reed din Oregon, era interesat de computere si revenise in California, unde terminase niste studii in domeniul informaticii realizate de Hewlett-Packard Company. Dorinta lui era de a incepe o afacere care sa-l ajute sa supravietuiasca. In cautarea unor parteneri, a inceput sa mearga la intalnirile Homebrew Computer Club. Nu i-a luat mult timp sa se imprieteneasca cu Steve Wozniak. Nu au reusit nimic impreuna si Jobs, care avea nevoie de bani s-a angajat la o companie care facea jocuri video. In timpul liber lucra la crearea unei placi de baza pe care sa se insire copii minuscule ale unor dispozitive existente in anumite calcu-latoare gigant. Pleaca de la firma de jocuri video si se asociaza cu Wozniak, fondand Apple Computer Inc.
In 1977 au lansat pe piata primul computer personal, Apple II (n.a. – Apple I era un prototip care nu a fost comercializat niciodata), care a costat 1.200 de dolari. Nu erau primii, IBM le-o luase inainte. Insa calculatorul acestora, desi era foarte mic in comparatie cu gigantii din universitate, costa extrem de mult. In 1981 IBM lanseaza un model care costa aproximativ 1.600 de dolari, singurul concurent pentru Apple.
Numai pentru afaceri
Desi existau doua PC-uri, oamenii de rand nu prea aveau ce sa faca cu ele. Nu existau sisteme de operare usor de folosit, nu existau aplicatii. Asa ca, pentru a-si sustine viitoarele proiecte, atat Apple, cat si IBM trebuiau sa gaseasca o cale de a-si vinde produsele lansate. Oamenii de afaceri au fost, evident, prima tinta. Astfel, calculatoarele au ajuns din universitati in marile lanturi de magazine.
"The killer application"
In ceea ce-i priveste pe utilizatorii casnici, ei trebuiau atrasi prin diverse aplicatii. "Am crezut intotdeauna ca o aplicatie care sa-i ajute pe oameni sa comunice intre ei ar fi fost cea mai buna idee pentru promovarea calculatorului personal", explica Steve Case, cel care a pus umarul la crearea companiei America Online. El este si cel care a inventat sloganul "You’ve got mail", slogan care a devenit un salut in comunitatile timpurii ale utilizatorilor de computere. "Aveam nevoie de mesagerie instant si de programe pentru chat, unde mai multi oameni sa dicute in acelasi timp intre ei". Au fost lansate in 1985, urmand astfel ca internetul sa ajunga in casele oamenilor.
Sursa Romania Libera
