Ziare grupate in ordine pe judete

Thursday
Nov 20th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Tehnologie Stiinta Guvernele din UE ar putea decide ce software poate fi folosit pe internet

Guvernele din UE ar putea decide ce software poate fi folosit pe internet

E-mail Print PDF

In viitor, aplicatii software populare precum Skype sau chiar Firefox ar putea fi declarate ilegale in Europa daca nu sunt certificate de o autoritate administrativa din tarile membre ale Uniunii Europene.

Aceasta declaratie, care a fost preluata de mari institutii media europene, ii apartine lui Benjamin Henrion, reprezentantul la Bruxelles al The Foundation for a Free Information Infrastructure (FFII), o organizatie nonprofit dedicata stabilirii unei piete libere in IT. Acesta a avertizat ca Directivei pentru Telecomunicatii Europene, aflata la aceasta ora in stadiul de propunere, care circula la aceasta ora prin diferitele comisii ale Parlamentului European, i se adauga diverse amendamente ce pot descuraja evolutia libera a internetului si a aplicatiilor software.
Printre acestea se gaseste – atentie! – un amendament care le permite autoritatilor administrative din statele membre sa defineasca lista "aplicatiilor software autorizate sa fie folosite pe internet". Traficul pe internet in UE ar putea fi astfel supravegheat, pentru a preveni downloadurile ilegale si folosirea acestor aplicatii fara permisiunea autoritatilor. "Or, acest lucru va compromite intreaga dezvoltare libera a internetului asa cum o cunoastem acum", a mai adaugat Henrion, amintind si ca "nu demult, Uniunea Sovietica cerea inregistrarea tuturor masinilor de scris la autoritati".


Tot in aceasta directiva si-ar putea face loc mai vechea idee de a bloca accesul la internet al celor care downloadeaza filme si muzica ilegale, propunere care a fost criticata de Viviane Reding, comisarul european din domeniu. Prevederea este insa sustinuta de Franta, tara care a preluat saptamana trecuta presedintia UE si care vrea sa introduca in directiva europeana un amendament similar legii ce se pregateste in acest sens, in aceasta tara si, conform careia, utilizatorilor li se va interzice accesul la internet daca se dovedeste ca au descarcat materiale pentru care nu au platit licenta.
Insa amendamentele respective nu s-au votat in plen, acest lucru urmand sa se intample in septembrie. Pana atunci multe se vor schimba.
Trebuie spus totusi ca aceasta directie catre cenzura si supraveghere a internetului nu este un act izolat, ci face parte dintr-o tendinta la nivel global. Ar fi de amintit aici nu doar legea pregatita de Franta si Marea Britanie, ci si ideea de a inregistra bloggerii din UE, legea recent adoptata de catre Suedia privind monitorizarea traficului de telefon si email care trece granitele tarii, precum si ceea ce se pregateste, oarecum in secret, in Statele Unite cu privire la piraterie, asa-numitul ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), la care se vor ralia mai multe tari din lume.

» Pro…
Toate aceste masuri sunt menite sa reduca rata pirateriei software, iar mass-media au anuntat ca parlamentarii europeni au votat in aceasta saptamana in Comisia de Piata Interna si Protectia Consumatorului aceste amendamente controversate. Sustinatorii lor spun ca drepturile consumatorilor vor fi protejate mai usor o data cu aplicarea legii.

» … si contra
Organizatiile care militeaza pentru libertatea internetului spun insa ca aceste amendamente le vor permite guvernelor sa decida ce software poate fi folosit pe internet si vor putea chiar interzice accesul la reteaua mondiala daca un utilizator descarca de trei ori materiale fara copyright.

 

Sursa romanialibera.ro 

Last Updated ( Thursday, 10 July 2008 06:13 )  

Inregistreaza-te!

Inregistreaza-te!

Inregistreaza-te acum pentru a primi stirile direct pe mail in fiecare zi!. Register NOW!

Faze Tari

Ea s-a oferit sa dezvirgineze utilizatorii de internet neexperimentati.
O sustinatoare sexy a curentului Net Neutrality a facut o propunere fierbinte si tentanta virginilor care se alatura cauzei sale.

 Emag

Modelling Romania

e-change radio

Ziare grupate pe judete

 

Alba (3)
Arad (11)
Arges (17)
Bacau (7)
Bihor (8)
Bistrita-Nasaud (5)
Botosani (7)
Braila (4)
Brasov (17)
Bucuresti (22)
Buzau (2)
Calarasi (12)
Caras-Severin (4)
Cluj (19)
Constanta (14)
Covasna (3)
Dambovita (5)
Dolj (10)
Galati (6)
Giurgiu (1)
Gorj (15)
Harghita (3)
Hunedoara (9)
Ialomita (7)
Iasi (23)
• Ilfov (0)
Maramures (10)
Mehedinti (2)
Mures (11)
Neamt (6)
Olt (2)
Prahova (8)
Salaj (3)
Satu Mare (3)
Sibiu (8)
Suceava (13)
• Teleorman (0)
Timis (20)
Tulcea (2)
Valcea (18)
Vaslui (2)
Vrancea (5)

 

Advertisement

Ghici Computers Webdesign
Echipa de designeri web profesionisti gata sa infrunte orice proiect.
Romania Host
Cel mai profesionist serviciu de gazduire web in Romania.
Subdomenii.ro
Singurul webhost specializat in CMS din Romania. La noi gasesti toate uneltele de care ai nevoie pentru a conduce un CMS.

Who's Online

We have 10 guests online